Doi băieți de 11 ani se ceartă într-un parc dintr-un arondisment parizian burghez – unul lovește cu un băț, iar celălalt pierde doi incisivi. În rândul oamenilor civilizați și culti, precum părinții celor doi, problemele se discută și se rezolvă de comun acord, se completează formulare de asigurare. La urma urmei, nu suntem în banlieue, printre mașini în flăcări. Așa se sfătuiesc cuplurile la cafea și prăjitură despre cum să-i influențeze pe copii corect din punct de vedere pedagogic și corect din punct de vedere politic, pentru a ajunge la un consens, ca niște adevărați adulți liber-cugeatători. Dar impulsurile primare izbucnesc brusc.

De la batjocură la dueluri verbale și până la agresivitate fizică, după-amiaza se transformă într-o bătălie: cu dialoguri ascuțite și șlefuite, saturate de consumul excesiv de rom, spre desfătarea celor patru actori – și a publicului. Cu umor incisiv, Yasmina Reza sondează în piesa ei de succes literalmente societatea burgheză modernă. Sfâșiați între bunavoință și instincte violente, protagoniștii trebuie să recunoască în cele din urmă că oricât de formali și de liberi-cugetători suntem, zeul măcelului pune mereu stăpânire pe noi.

”Nu scriu niciodată dintr-o perspectivă tematică. Procesul este intuitiv – nicidecum intelectual – fără să știu nici măcar de ce scriu sau unde merg, la fel cum un pictor este copleșit de un peisaj, un ghiveci de flori sau de o persoană. Sau mai precis: aveam o situație și știam că voi ajunge la dezastru, dar nu știam sub ce formă. Situația? Două perechi de părinți extrem de civilizați a priori se întâlnesc pentru a completa un formular de asigurare, deoarece unul dintre copii l-a bătut pe celălalt. Dar un singur cuvânt nefericit este suficient și totul scapă de sub control. Ajung rapid la limitele civilizației, la imposibilitatea sau cel puțin la relativitatea unui discurs etic”. Yasmina Reza

Personajul central al spectacolului nostru e un hamster. Făptura aceea care nu e nici animal sălbatic, dar nici animal de casă. Deprimat și nefericit în acvariu, dar incapabil să supraviețuiască în afara lui. Incapabil să gestioneze libertatea.
Personajul acesta e omul contemporan. Cu toate măștile lui, cu toate tabieturile lui. Omul occidental. Cel care protestează pe tema schimbărilor climatice, iar apoi ia taxiul spre casă, cu o oprire la fast-food. Omul occidental contemporan, care donează 2 euro pentru copiii din Africa direct de pe iphone-ul său a cărui baterie funcționează cu cobaltul extras din mine de acești copii. Sau, pur și simplu, un text excelent, cu patru actori foarte buni. Despre asta e vorba în spectacolul nostru.” Bogdan Sărătean, regizor