Bildungsaktivitäten anlässlich der Feierlichkeiten zu Radu Stanca

Cu ocazia celebrării lui Radu Stanca, născut pe 5 martie 1920, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a organizat o serie de activități educative dedicate elevilor din școlile sibiene, în cadrul Proiectului EduTNRS.

La Liceul Teoretic „Constantin Noica” a avut loc un atelier de teatru susținut de actrița Cendana Trifan, sub coordonarea regizorului Bogdan Sărătean. Participanții au explorat universul teatrului, descoperind importanța expresivității și creativității în artele spectacolului.

De asemenea, la Colegiul Național „Octavian Goga” s-a desfășurat o lectură a piesei „Dona Juana” de Radu Stanca, în interpretarea actorilor Arina Ioana Trif, Vlad Robaș, Codruța Vasiu, Mihai Coman și Liviu Vlad. Evenimentul a oferit elevilor oportunitatea de a intra în contact cu opera dramaturgului și de a înțelege mai bine impactul său în literatura română.