Iulia

În noaptea de Midsommar (sărbătoarea suedeză apropiată de Sânzienele noastre), Iulia se retrage de la petrecere în panic room-ul casei tatălui ei, o cameră securizată, singurul loc din întreaga casă unde are garanția că nu este filmată sau înregistrată. Aici, petrecerea continuă, iar Iulia se apropie de Jean, administratorul casei și partenerul bucătăresei Kristin. Sub influența alcoolului și a drogurilor, apropierea dintre cei doi scoate la iveală traume mai vechi, niciodată rostite și niciodată depășite. Când descoperă că intimitatea lor a fost filmată, Iulia caută salvarea tocmai în Jean, bărbatul pe care îl suspectează. Rușinea relației interzise din piesa lui Strindberg se transformă, în lectura de astăzi, într-o luptă pentru controlul asupra propriei povești. Dincolo de teama de expunere, Iulia se confruntă cu riscul de a pierde puterea asupra propriei imagini, a intimității și, în cele din urmă, a propriei vieți.

„Am încercat să o înțeleg pe Iulia prin trecutul care se întrevede deja în piesă: fosta relație, frica de a pierde controlul și legătura problematică cu tatăl ei. În prefața din 1888, Strindberg o numește o „jumătate de femeie” și prezintă superioritatea bărbatului ca pe un dat natural. În piesă găsesc un personaj mai complicat decât verdictul din prefață. Încerc să înțeleg cum ajung personajele să ceară afecțiune și să se controleze unul pe altul, uneori în același gest. Îmi place să cred că sexul în afara căsătoriei are astăzi altă greutate decât în 1888. M-am întrebat ce ar putea însemna astăzi rușinea din original. În rescriere, Iulia alege să fie cu Jean, apoi află că intimitatea lor a fost înregistrată fără acordul ei. Nu știe cine a văzut înregistrarea și unde ar putea ajunge imaginile. Amenințarea distribuirii lor pe internet poate continua mult după acea noapte. Mă interesează cum poate fi folosită frica ei pentru a o controla. În relația Iuliei cu Jean, codependența se vede în nevoia ei de a-i cere ajutor chiar când el îi face rău. Alcoolului din original i se adaugă consumul de substanțe interzise. Jean o încurajează să consume, apoi încearcă să decidă când trebuie să se oprească. Kristin a obosit să aibă grijă de amândoi și încearcă să se desprindă de rolul acesta.

Planul de a pleca se lovește de dependența Iuliei de averea tatălui și de teama lui Jean că își va pierde slujba. Contele devine Doctorul, cu un titlu cumpărat. În original, Jean spune că în România îți poți cumpăra titlul de conte. Umorul replicii mi se pare încă actual când mă gândesc la scandalurile noastre despre doctorate și la respectul pe care îl poate aduce o diplomă.

În lucrul cu actorii mă interesează diferența dintre vârsta biologică și maturitatea afectivă a personajelor. Dependența de familie o poate ține pe Iulia într-o copilărie prelungită. Pentru Kristin, contează oboseala cuiva care a avut prea multă grijă de ceilalți. Păstrez acțiunea într-o singură noapte și schimbările bruște de putere dintre personaje. Suprafața cu gazon, transformată în pat, creează senzația unei false apropieri de natură. Lumina, geometria încăperii și imaginile de pe ecrane pot face refugiul să semene cu un coșmar. Pantofii tatălui și interfonul păstrează autoritatea pe care cizmele și soneria o aveau în original.”

(Gabriel Sandu)

Spectacolul conține scene de consum de alcool și droguri, manifestări de sevraj și conținut sexual