Pescărușul

De: A.P. Cehov
Regia: Dumitru Acriș
Dramaturgie: Angelina Roșca Ichim
Scenografie: Alin Gavrilă
Coregrafie: Ștefan Lupu

Distribuția:
Arcadina - Ofelia Popii
Treplev - Iustinian Turcu
Nina - Alexandrina Grecu
Mașa - Antonia Dobocan
Trigorin - Ciprian Scurtea
Sorin - Pali Vecsei
Dorn - Adrian Matioc
Polina - Serenela Mureșan
Medvedenco - Alexandru Malaicu
Șamraev - Liviu Vlad
Tatăl Ninei - Viorel Rață

Manager proiect: Claudia Maior
Celebra actriță Arkadina sosește la moșie împreună cu iubitul ei, marele scriitor Trigorin. Toți ai casei se reunesc pentru a viziona spectacolul de teatru regizat și scris de Treplev, fiul Arkadinei. Începând din acest punct se conturează și se destramă vise și povești de iubire: Treplev o iubește pe Nina, care visează să devină actriță, profesorul Medvedenko o iubește pe Mașa, care la rândul ei este îndrăgostită de Treplev. Fiecare este conectat la altcineva; fiecare iubește pe altcineva. 

Pasiuni interzise ies la suprafață, gânduri nerostite răbufnesc, oamenii se aruncă cu disperare în brațele unor străini care le-ar putea oferi iluzia fericirii.

Publicul se pregătește să asiste la un spectacol în care formele noi intră în conflict cu cele vechi. Fiecare este singur cu propriul sentiment al ratării, al însingurării și al bătrâneții. 

„Pescărușul” lui Cehov se dovedește acum mai actual ca niciodată. Producția regizată de Dumitru Acriș vorbește despre diferențele de gândire dintre generații, dar și despre culisele raporturilor interumane cu toată sinceritatea, devotamentul și meschinăria aferente. 

Chemat pe scenă, publicul are parte de un tur de forță actoricească, o experiență teatrală intensă, vibrantă, aproape tactilă, de o autenticitate dureroasă.
Durata estimativă:
2h 30min
Data premierei:18-11-2023
Secția:română