Procesul

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) prezintă în luna mai premiera spectacolului „Procesul” după Franz Kafka în regia lui Botond Nagy.

Avanpremiera este programată în 24 mai, iar premiera în 25 mai, ora 19:00, la Fabrica de Cultură.

Noua producție reunește actori ai TNRS și studenți al Departamentului de Artă Teatrală din Sibiu: Gyan Ros- Zimmermann, Daniel Bucher, Emoke Boldizsar, , Viorel Rață, Eva Frățilă, Ada Bicfalvi, Isabela Haiduc, Malena Silberschmidt, David Guță, Daniel Plier- voce. 

 
 

 

Spectacolul Procesul este nu doar o punere în scenă a celebrului roman, ci și o revizitare a celor mai apăsătoare obsesii al autorului ceh. Nu departe de centrul preocupărilor sale se resimte imaginea obsesivă a tatălui, a unei figuri parentale monstruoase, nimicitoare, asemenea unui „Dumnezeu zelos”.

La un moment dat, personajul Josef K. are un vis în care un gândac îi vorbește din postura unui Creator, în spatele căruia se pot ascunde fie Kafka însuși, fie tatăl pe care același Kafka nu l-a putut iubi niciodată. Sursa de inspirație a acestei scene este o scrisoare redactată în 1919 pe care autorul ceh i-a dedicat-o propriului părinte, dar pe care acesta nu a ajuns să o citească.  Misiva de o sută de pagini este o analiză a relației și a conflictului dintre Franz Kafka și tatăl său, în care autorul nu reușește să depășească nevoia de a se explica și de a se justifica în fața acelui om robust, bine ancorat în realitate și total incompatibil cu dorințele propriului fiu. Conștient de divergența caracterelor și intereselor lor, autorul nu reușește să se elibereze din strânsoarea tatălui său și continuă să-i ceară o aprobare imposibil de primit.

Pe lângă scrisoarea către tatăl său, Kafka dezvăluie în Procesul o vină inspirată de cea pe care o simte față de tatăl său. Josef K. acceptă fără motiv punerea sa sub acuzare, la fel cum Kafka acceptă să rămână supus tatălui său. Kafka este la fel de supus față de figura paternă precum Josef K. față de lege. 

 

 

 

În romanul Procesul, mai multe femei gravitează în jurul lui Josef K. Fiecare dintre acestea  ocupă o poziție seducătoare, iar climatul de vinovăție care domnește în text este alimentat și de sentimentul de culpă pe care Kafka însuși îl poartă după ce a rupt logodna cu Felice Bauer în 1914. Căsătoria rămâne o problemă spinoasă pentru Kafka, care vede în ea succesul social (așa cum îl concepea în special tatăl său), un succes la care nu poate aspira, deoarece este fundamental îndepărtat de el.

În Procesul, Josef K. se confruntă cu mai multe figuri feminine: Doamna Grubach, Domnișoara Bürstner, Soția grefierului, Leni și Asistentele lui Titorelli. Fiecare ilustrează un (anti-)model de feminitate inaccesibil, o reflecție amară a imposibilității protagonistului de a fi parte a societății, un eșec al propriei sale umanități.

Relația lui Josef K. cu diversele personaje feminine din roman este problematică, fiind foarte des plasat în poziția de sedus. Femeile sunt niște „adjuvanți” înșelători, niște tentații care îi scurtează drumul de ieșire din propriul „paradis” al normalității sale cotidiene și confortabile. Un joc al erotismului care scoate la suprafață una dintre cele mai repulsive manifestări ale unei naturi umane ghidate de setea de dominare. Astfel, Doamna Grubach are o relație aproape maternă cu Josef K., pe care îl idolatrizează și îl găsește fermecător. Soția grefierului se află într-o poziție specială: soțul ei o folosește ca pe un obiect, iar grefierul o lasă să aibă relații cu membrii tribunalului pentru a-și păstra locul de muncă. Ea îi cere lui Joseph K. să o salveze, dar se retrage în momentul în care acesta face un gest în acest sens. Leni este dădaca avocatului și se îndrăgostește de toți inculpații care vin la biroul acestuia, iar Joseph K., care nu face excepție, cedează și el.

În Procesul, figura femeii este asociată perpetuu cu un „obiect al dorinței” sau cu o „proiecție a dorințelor”. Femeia are un statut „binevoitor”, întrucât fiecare dintre personajele feminine încearcă să-l ajute pe Joseph K. să vadă mai clar mizele legale ale procesului său și să îl scoată pe K. din marasmul absurd în care îl prinde sistemul.

 

Dar voi ați auzit de Franz Kafka?

Franz Kafka este unul dintre cei mai importanți prozatori și romancieri ai lumii. Forța expresivă și stilul inconfundabil al scriiturii sale l-au impus ca un reper în istoria literaturii. 

S-a născut în 5 iulie 1883, în Praga. Tatăl său a fost un om de afaceri de succes care a vrut ca fiul său să îi calce pe urme. Spre dezamăgirea lui, Franz era total incompatibil cu această dorință: de mic a fost o fire retrasă, visătoare și temătoare. Mai târziu, Franz Kafka avea să descopere în scris o formă de înțelegere a propriilor stări de anxietate, încercând să se achite de sarcinile unui loc de muncă la care mergea fără nicio plăcere. În această etapă a vieții sale, în calitate de lucrător la o companie de asigurări, Kafka va descoperi profunda nefericire pe care lucrul cu documentele și rigorile birocrației i-o provoacă. Totuși, scrisul va rămâne pentru el o formă de supraviețuire, fără să își dorească să publice aproape niciunul dintre manuscrisele sale.

În scurta sa viață, Kafka a scris câteva romane (Procesul, Castelul și America) și mai multe proze scurte, printre care se remarcă Metamorfoza, Colonia penitenciară și Un artist al foamei. 

Franz Kafka a murit pe 3 iunie 1924, la doar 41 de ani, de tuberculoză, lăsându-i lui Max Brod, cel mai apropiat dintre foarte puținii săi prieteni, toate manuscrisele sale, cerându-i să le distrugă. Din fericire, Max Brod nu a respectat această dorință.

Povestea unui Proces...

Publicat post-mortem, în anul 1925, Procesul este poate cea mai reprezentativă operă care poartă semnătura lui Franz Kafka.

În dimineața aniversării celor 30 de ani, Josef K. este trezit de doi polițiști care îl informează, spre surprinderea sa, că este arestat. Fără a ști care este greșeala pe care a comis-o, K. se duce la un inspector, însă nici acesta se pare că nu cunoaște motivul acestei arestări. Prin urmare, K. este liber să-și continue viața de zi cu zi, să se întoarcă la banca unde lucrează, în așteptarea apelurilor la audieri. Astfel începe, timp de un an de zile, o cursă absurdă prin tribunale și o serie de audieri nesfârșite, fără ca personajul să înțeleagă adevăratele acuzații care i se aduc. 

În ajunul celei de-a treizeci și una aniversări a lui K., doi bărbați vin în camera lui. Îl escortează până la marginea orașului, unde îi înfig un cuțit în inimă. Josef moare având aceeași dilemă: cu ce a greșit?

 

De ce este Procesul important?

Care este vina lui Josef K.? De ce este arestat? Până la urmă, cine are dreptate: un simplu om sau o instituție publică „justițiară” care garantează pentru faptul că ai comis o greșeală condamnabilă?

Povestea lui Josef K. este pe cât de simplă, pe atât de tragică și de absurdă. Dar și pe atât de reală. Înainte de a scrie acest roman, Kafka însuși a lucrat ca funcționar de asigurări în Praga, ceea ce i-a permis să aibă o perspectivă „din interior” a normelor și reglementărilor care de care mai bizare legiferate de stat. Tot astfel, multe dintre personajele sale lucrează pentru instituțiile publice, fapt care le dezvăluie nu doar absurditatea propriei munci, ci și a propriei vieți dedicate unei sarcini inutile. 

Procesul rămâne o lucrare emblematică, prin modul în care ilustrează dezumanizarea indivizilor de către Sistemul care, din cauza complicațiilor birocratice, distorsionează realitatea. Josef K. este un „vinovat fără vină”, un străin în propria sa existență, incapabil, în cele din urmă, să înțeleagă care este greșeala pe care a comis-o.

 

Ai trecut vreodată printr-o situație... kafkiană?

Ți s-a întâmplat vreodată să ai nevoie de o adeverință pentru care să alergi de la un etaj la altul, de la un ghișeu la altul? Sau să faci un dosar care să conțină o mie de acte și de copii „conforme cu originalul” total inutile, doar pentru ca ulterior să ți se spună că nu ai completat anexa corectă? Dacă da, atunci, cu siguranță, ai experimentat o senzație kafkiană.

Deși tehnologia a atins un nivel înalt, trăim în continuare într-o lume dependentă de hârtii, de documente, de ștampile și de copii legalizate. Birocrația a devenit, fără să ne dăm seama, o parte a vieții noastre, care, de cele mai multe ori, ne dă bătăi de cap. O senzație similară, însă la un nivel extrem, este resimțită și de personajele lui Kafka, prinse în mecanismul diabolic al instituțiilor publice, sufocate de legi și coduri aberante.