Ulciorul sfărâmat

Text: Heinrich von Kleist
Regia: Dominic Friedel
Concept spectacol și scenariu: Armin Petras
Scenografie: Karoline Bierner, Alin Gavrilă
Muzică originală și producție muzicală: Vasile Şirli
Traducere: Silvana Prodan
Adaptare text: Emőke Boldizsár, Claudia Maior
Asistent regie: Emőke Boldizsár
Manager proiect: Claudia Maior
Coregrafie dans contemporan: Adriana Bârză-Cârstea
Coregrafie: Silvia Macrea
Distribuție: Marius Turdeanu, Pali Vecsei, Fabiola Petri, Diana Văcaru-Lazăr, Florin Coşuleţ, Simona Negrilă, Daniel Bucher, Raluca Iani, Emőke Boldizsár, Cristina Juks, Dana Lăzărescu, Vlad Robaș, Adrian Matioc, Eduard Pătrașcu, Viorel Rață, Iustinian Turcu, Rodica Mărgărit
Într-un „sat mai mare sau un oraș mai mic” din România, vizita unui trimis de la Bruxelles tulbură existența locuitorilor, în special pe cea a angajaților judecătoriei care au de rezolvat un caz dificil, pe loc, chiar în fața reprezentantului ordinii de la Comisia Europeană. Tentativa de soluționare a acestui proces aparent irezolvabil, în care o femeie îl acuză pe unul dintre tineri că „a sfărâmat ulciorul fetei sale”, este completată de momente coregrafice și muzică folclorică live prin care regizorul Armin Petras, autorul adaptării și al conceptului de spectacol, creează o critică acidă a societății contemporane și a instituțiilor europene și, în același timp, aduce un elogiu frumuseții folclorului autohton care are un mesaj încă actual. Adaptarea lui Armin Petras a textului clasic scris de Heinrich von Kleist este o panoramă aproape cinică a raporturilor interumane și a relațiilor instituționale care stau sub semnul corupției, al viciului și al puterii.

Spectacolul Ulciorul sfărâmat este, înainte de orice, un exercițiu de admirație adus valorilor artistice nemuritoare ale spațiului autohton care, deși confruntat cu procesul accelerat de globalizare specifică prezentului, încă își păstrează vie energia pură ce ne permite, așa cum afirmă Armin Petras însuși, să trăim simultan în trecut și în prezent. În ciuda numeroaselor probleme de justiție cu care Europa se confruntă, marea calitate a spațiului românesc rezidă în capacitatea de a-și conserva tradițiile, de a păstra intact „ulciorul” care adăpostește toate formele de manifestare artistică folclorică, prin intermediul cărora putem lupta împotriva flagelului dezrădăcinării sau chiar și împotriva compromisurilor justițiare ce riscă să ne condamne la o ciclicitate sterilă, sub imperiul unor conducători absurzi ce continuă să-și exercite nestingheriți puterea, chiar dacă activitatea lor abundă de acte de corupție.

Oscilând între tragicomedie și musical autohton, spectacolul Ulciorul sfărâmat al Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, care îi aduce pentru prima dată pe scenă, alături de actori, pe membrii Ansamblului Folcloric „Cindrelul – Junii Sibiului”, marchează atât o privire lucidă asupra comunității europene contemporane, cât și o declarație de dragoste aduse forței purificatoare a folclorului românesc.

Cu participarea extraordinară a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul - Junii Sibiului”

COPRODUCȚIE SECȚIA ROMÂNĂ ȘI SECȚIA GERMANĂ TNRS
16-18 Decembrie 2002, Timișoara, „Teatrul de Stat German”
Decembrie 2002, Arad
Martie 2003, Cluj-Napoca
28 martie 2019, Blaj, deplasare parteneriat Bosh
Durata estimativă:
1h 30min
Data premierei:13-12-2018
Secția:germană, română
Limita de vârstă:Spectacol nerecomandat celor sub 12 ani

Similar Suggestions