Ioana Dobrescu, cunoscuta actriță, este diagnosticată cu demență. Fiul ei, Cristi, alege să se întoarcă acasă pentru a o îngriji, neglijându-și propria viață. Boala Ioanei e înfruntată de cei doi cu umor și curaj, însă provoacă întrebări despre grijă, iubire și demnitate.
„Povestea asta s-a născut din frică. O frică care nu are rezolvare: de moarte, de uitare, de responsabilitate. Genul de frică pe care mi-a plăcut să o zgândăr, în care m-am afundat intenționat, pentru că mă fascinează. Demența în sine mă fascinează, cum deformează ea timpul, cum șterge granița dintre eu și nimic, dintre persoană și gol. Are ceva poetic, mult potențial metaforic. Dar implică și o groază de dileme morale. Care e punctul până la care viața umană e valoarea supremă? E just ca cineva să fie obligat să trăiască fără să vrea? Cum se poate negocia cu lipsa discernământului? E drept ca responsabilitatea propriei vieți să pice pe altcineva? Sper că în teritoriul ăsta al confuziei și al angoasei am reușit să găsim și puțină lumină, fără să trădăm adevărul. Sper că se poate ghici iubirea de dincolo de tragedie. Lucrând la spectacol m-am gândit mult la bunica mea, la cealaltă bunică, la mama mea, la mine ca fiu. N-aș vrea să fiu în pielea personajelor mele, dar dacă o să ajung vreodată, sper să fiu la fel de curajos ca ele.” - Cosmin Stănilă.
%20(1).png?locale=ro)
%20(1).png?locale=ro)
