Titlul piesei sună ca un apel programatic, dar piesa în sine neagă conexiuni și concluzii. În fiecare dintre cele șapte miniaturi scenice destul de ciudate, un factor perturbator de proporții monstruoase intră într-o presupusă situație de zi cu zi. Adesea, acest factor perturbator are ceva de-a face cu moartea sau cu marele necunoscut și confruntă personajele cu întrebarea privitoare la cine sau ce vor să fie ca ființe umane, cât de mult doresc să își decidă soarta, viața și moartea.
Există tendința de a spune: Vrei să uzurpi multă sau prea multă putere și ești în proces de abolire a sinelui – pe cine mai surprinde asta? Scenă cu scenă, în acest panoptic de instantanee bizare, realitatea se transformă puțin câte puțin, iar termenul de „progres” este ironizat subtil. De fapt, cine deține și de cine beneficiază de progresul făcut? El chiar există? Există un scop civilizator? Devine totul mai bine – sau mai bine nu? Cine apasă butonul roșu sau nu mai avem nevoie de el?
CONTRA PROGRESULUI întreprinde, pe un ton foarte laconic, un prognostic informat și răutăcios al prezentului foarte apropiat.
.jpg?locale=ro)
.jpg?locale=ro)
.jpg?locale=ro)
.jpg?locale=ro)
.jpg?locale=ro)
