Lulu

Lulu, o piesă stranie de teatru care, dacă îţi dispare din memorie, îţi reapare când nu te aştepţi. Te urmăreşte pe ascuns. Cel puţin aşa mi se întâmplă mie.
Lulu, o dramă antică citită pe canapeaua de psihanaliză a doctorului Freud.
Lulu este misterul ispitei.
Lulu este eşecul ispitei.
Lulu este renaşterea ispitei.
Lulu este cadoul şi pedeapsa.
Lulu este obsesia lui Shakespeare, a lui Goethe, a Sarei Kane etc.
Lulu este degetul arătător al moralei mici burgheze.
Lulu este înmormântarea moralei mici burgheze.
Lulu este revolta vieţii împotriva raisonului civilizaţiei sociale.
Lulu e un păcat.
Lulu e un păcat necesar.
Lulu e un păcat dulce.
Lulu e un păcat plin de venin.
Lulu e un înger cu aripi negre.
Lulu încurcă logica bărbătească.
Lulu îşi încurcă propria logică feminină.
Lulu păcăleşte Creatorul.
Lulu nu e nimic din toate acestea.
Lulu nu se poate explica.
Lulu trebuie jucat spre încurcarea publicului.
Lulu e necesară.
Lulu e o piesă de teatru care derutează şi provoacă de când e scrisă.
Lulu are nevoie de o actriţă unică.
Lulu e o flacără care arde aripi.
Lulu are lipici.
Lulu...
(Helmut Stürmer)

2,5 noiembrie 2008, București, „Festivalul Naţional de Teatru”
31 martie, 1 aprilie 2009, Budapesta, Ungaria, „Festivalul Primăverii”
27 februarie–3 martie 2013, Tokyo, Japonia, „Inaugurarea Tokyo Metropolitan Theatre”