„Vater” / „Tatăl” în regia lui Dumitru Acriș, premiera Secției germane a TNRS în februarie

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) prezintă premiera spectacolului „Vater” / „Tatăl” de Florian Zeller, montat de Dumitru Acriș, o producție a Secției germane. Avanpremiera este programată în data de 5 februarie, iar premiera în 6 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare.

„Am onoarea și bucuria de a-l cunoaște, de multă, multă vreme, pe maestrul Victor Rebengiuc, unul din artiștii fundamentali ai acestui neam, dar și un om remarcabil din toate punctele de vedere. Am avut imensa șansă să joc alături de Domnia Sa, să-l putem aduce la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu de nenumărate ori și, mai ales, să facem proiecte și programe împreună, în care de fiecare dată a venit cu o generozitate nespusă. 

Tatăl jucat în festival mi-a plăcut atât de mult, în special interpretarea Domniei Sale. Secția Germană a Teatrului Național Radu Stanca se încumetă acum să aducă în fața spectatorilor, într-o distribuție de zile mari, acest spectacol cu o temă atât de frumoasă, de umană și de profundă. Dumitru Acriș este regizorul care a montat câteva spectacole de excepție la Teatrul Național, atât la Secția română cât și la Secția germană, și care are o pricepere deosebită de a lucra cu actorii. 

Sunt convins că această încercare va aduce multă, multă emoție și bucurie și vă așteptăm cu drag să vedeți această legătură atât de frumoasă, stabilită prin intermediul Festivalului, între cei care știu să facă miracol în zona artelor spectacolului!” – Constantin Chiriac, director general TNRS.

Tatăl, după piesa omonimă a lui F. Zeller, este un spectacol despre nevoia conștiinței umane de a se menține trează, conștiință care odată funcționa la fel ca mecanismul unui ceas perfect. Spectacolul prezintă viața unui bărbat care suferă de demență și care oscilează între realitate și memorie. Este o tragi-comedie profundă despre îmbătrânire, boală, teama de singurătate și frica omului de a se pierde pe sine însuși. Despre un tată care trece prin toate etapele vieții, de la copilărie până la senectute, fiind călăuzit de fiica sa. Spectacolul este ca o zbatere continuă de a menține conștiința trează prin iubire” - Dumitru Acriș, regizor.


Biletele sunt puse în vânzare online, pe www.tnrs.ro, și la Agenția Teatrală din Sibiu. 


TATĂL / VATER

Regia și scenografia: Dumitru Acriș

Cu: Daniel Bucher, Viviane Havrilla, Patrick Imbrescu, Fatma Mohamed, Daniel Plier, Fabiola Petri, Johanna Adam, Ada Bicfalvi, Eva Frățilă

Video: Alexandru Condurache/Iuliana Revencu

Asistent de Regie: Vlad Sibișan

21-Jan-2026
TNRS