„Tradiții TO GO” este un concept lansat la începutul anului 2020, creat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, în parteneriat cu Muzeul ASTRA Sibiu. Cu acest prilej, actorii TNRS vă invită la o explorare inedită a sărbătorilor de peste an, într-o serie de povestiri, mituri și legende ce se ascund atât în spatele calendarului creștin, cât și în spatele tradițiilor păgâne pe care încă le mai regăsim în prezentul nostru. La inițiativa actriței Serenela Mureșan, cea care semnează, de altfel, și partiturile textuale ale acestei serii de „tradiții digitale”, Naționalul sibian aduce în atenția publicului un univers plin de figuri emblematice ale comunității rurale, creaturi mitice, celebrări calendaristice sau ritualuri.
Bucurându-se de sprijinul Muzeului ASTRA, cea mai importantă instituție etnomuzeală din România, precum și cel mai mare muzeu în aer liber din Europa Centrală și de Est, TNRS își propune prin acest proiect online să ofere publicului plăcerea redescoperirii tradițiilor și eresurilor specifice culturii noastre, în încercarea de a valorifica prin teatru propriul nostru patrimoniu cultural.