Ce e mai frumos decât să-ți vezi copiii crescând în armonie cu ei înșiși și cu lumea care-i înconjoară. Fiecare generație se naște cu speranța de a-și împlini visurile. Violența are forme subtile în timpurile pe care le trăim, radicalizarea perspectivei pe care o avem asupra normalității duce la fracturi care pun în pericol viața însăși – a cărei sacralitate nu avem dreptul să o uităm. Ne prinde ca într-o capcană falsa dihotomie bine-rău și ne pierdem în argumente și contraargumente care par să fie valabile și justificate. Dar sistemul de referință pe care n-ar trebui să-l abandonăm este totuși umanitatea. Să nu o pierdem. Vă așteptăm la un spectacol necesar, care deschide dialogul între noi, mai ales la nivelul cel mai intim al familiei, unde lucrurile nespuse frâng sufletele și speranța. Este o declarație de iubire – o invitație la a ne vedea unii pe alții mai ales în tăceri, mai ales în izolare, mai ales când doare.
