Proiecte Europene

Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu este lider la nivel național ca număr de proiecte europene la activ, din 2014 până în prezent, poziție certificată de Biroul Europa Creativă România, Unitatea de Management a Proiectului din Ministerul Culturii, cu ocazia webinar-ului „Europa Creativă: bune practici de cooperare în artele spectacolului”, desfășurat în data de 6 octombrie 2020. „Be SpectACTive!” (2 ediții), „Poetic Invasion of the Cities”, „Power of Diversity – The Crossing Lines”, „Voices of Solidarity”, „Liberty. A New European Generation” și „People Power Partnership” sunt proiectele în care Naționalul sibian a înregistrat titulatura de partener.